Zgomotul din jurul platformei Azomureș provine, surprinzător, de la …Azomureș (dar și de la traficul rutier); promite remedieri până la sfârșitul anului viitor.  |  
Fost prim ministru vs. fost taximetrist  |  
Chemarea betonului  |  
Claudiu, omul poză  |  
Lidl chiar le oferă plastic oamenilor să cumpere mai mult?  |  
Târgu Mureș își caută primar. Candidat: Soós Zoltán—Program politic  |  
Cine ne salvează?  |  
Dumnezeul Târgu-Mureșului  |  
Creditul primul copil; Copii doar cu voia primarului, dacă te califici…  |  
O specie aparte de nesimțit  |  

Anunț de angajare pentru funcția: Primar

Târgu Mureș, o perlă arhitecturală, o mini-Viena situată între coline cu păduri seculare în inima Transilvaniei, cu o poziționare geografică strategică, la confluența viitoarelor autostrăzi, un viitor nod rutier major din infrastructura României, un loc multicultural, bogat în istorie și tradiții, își caută Primarul care îl va ajuta să treacă la nivelul următor.   

Paradigma votului etnic, a compromisurilor mărunte între partidele politice, un joc al orgoliilor și al stagnării, au conservat în timp acest oraș, legându-i aripile dezvoltării, fiind devansat de majoritatea orașelor din Ardeal.  

Paralizat de o infrastructură deficitară și neconformă cu noile nevoi de mobilitate urbană, confruntat cu hemoragia tinerilor care se îndreaptă spre alți poli de dezvoltare în lipsă oportunităților economice, acest Târgu-Mureș își caută primarul care să-i dezlege aripile, care să-i desfunde arterele, și care să îi permită acestuia să își atingă adevăratul potențial, să devină un lider regional, un pol al bunăstării, al vieții sociale inclusive, un model de dezvoltare durabilă care să-i păstreze fibra dar care să implementeze cu succes beneficiile modernității. 

TGM Blog a pornit în căutarea acestui viitor primar, un om cu viziune, capabil să discearnă dincolo de interesul personal, un om cu pasiune pentru orașul său, un om dispus să implementeze măsuri strategice pe termen mediu, lung, și foarte lung, cu impact asupra generațiilor viitoare.  

În viziunea TGM Blog, viitorul primar trebuie să fie un om interesat și alert la actualitatea mondială, la trendurile în amenajare socială, cognizant în temele urbane de interes global precum poluarea, trafic, supra-populare, un om preocupat să îmbunătățească constant viața cetățenilor, un deschizător de drumuri, un om care se poate ridica deasupra vremurilor. Dar în același timp, un om care își cunoaște limitările, care se înconjoară de oameni competenți, dedicați, cu experiență și pasiune în domeniile lor de expertiză.  

Târgu Mureș nu poate trece la pasul următor cu autobuze vechi și poluante care se strică zilnic. Târgu Mureș nu poate trece la pasul următor când străzile sunt paralizate de trafic. Târgu Mureș nu poate fi un oraș modern când colcăie de gunoaie pe la toate tomberoanele, prin care mișună copii dezbrăcați, cu punga de prenadez la gură, și oameni care subzista din deșeuri. Târgu Mureș nu poate trece la pasul următor fără o economie puternică, fără un plan strategic care să îl facă atrăgător în ochii investitorilor. Târgu Mureș nu mai poate continua să piardă populație, fibră. Târgu-Mureș nu își mai poate permite să fie locul din care se pleacă.

Târgu Mureș nu poate trece la pasul următor până nu adresează aceste probleme ardente, care necesită schimbări majore, nu  cosmetizări mărunte dar anunțate triumfalist ca realizări impresionante precum asfaltarea unui capăt de trotuar, construcția unui mini-parc cu 3 balansoare, sau pavând parcările din spatele blocului. Aceste retușuri nu vor produce niciodată condițiile pentru dezvoltare și evoluție, ci servesc ca mici petarde de imagine electorală pentru oameni obișnuiți să se mulțumească cu puțin, pe banii lor. E timpul să nu ne mai mulțumim cu mărunțișuri pe banii noștri. 

Postul de primar nu e un premiu pentru desfătarea propriului ego, nu e următorul pas pentru cei care au avut succes în afaceri iar acum își caută augmentarea imaginii personale. Postul de primar nu e un loc pentru șefi supremi, sau sultani încântați de propria lor persoană, nici un loc unde să acumulezi averi împreună cu camarila. Primăria este despre oraș și oamenii care îl fac posibil, și despre căutarea continuă de metode pentru îmbunătățirea constantă a vieții acestora. Cei care au alte interese, sunt rugați să nu aplice, iar cei care votează, sunt rugați să fie atenți la astfel de aspiranți la funcția de edil șef al orașului. 

Dacă cunoașteți  o astfel de persoană, haideți să o scoatem în față, să o cunoaștem și să vorbim cu ea despre ce planuri are pentru orașul nostru.  

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *