Zgomotul din jurul platformei Azomureș provine, surprinzător, de la …Azomureș (dar și de la traficul rutier); promite remedieri până la sfârșitul anului viitor.  |  
Fost prim ministru vs. fost taximetrist  |  
Chemarea betonului  |  
Claudiu, omul poză  |  
Lidl chiar le oferă plastic oamenilor să cumpere mai mult?  |  
Târgu Mureș își caută primar. Candidat: Soós Zoltán—Program politic  |  
Cine ne salvează?  |  
Dumnezeul Târgu-Mureșului  |  
Creditul primul copil; Copii doar cu voia primarului, dacă te califici…  |  
O specie aparte de nesimțit  |  

Cine ne salvează?

Am ieșit să mă plimb prin cartier cu un amic, și a trebuit să ne retragem între blocuri pentru ca era irespirabil aerul pe bulevard. La Târgu-Mureș, de la Fortuna înspre Corina, o distanță de 500 de metri, am tăiat-o prin spatele blocurilor pentru că ne era rău de la aerul încărcat cu noxe într-un trafic continuu. După nici cinci minute, ne-a lovit o senzație de rău, ne pișcau ochii și aerul refuza să intre aerul în mine; părea că organismul refuză să inhaleze acel aer.

Oricum, toate cotloanele și scurtăturile de printre blocuri erau exploatate eficient de participanții iscusiți la trafic. Circulau și pe aici mașini, dar mai puține, ca nu aveau loc.

Ne-am mai încercat o dată norocul pe Cutezanței, dar ne-am adăpostit din nou după câteva sute de metri, pentru că era la fel situația. Practic, nu am putut să ieșim seara la o plimbare prin cartier, la bulevard; a fost impracticabil.

Problema e simplă, dar și complicată în același timp. Problema e simplă: traficul în oraș este infernal, ne sufocă, și ne scurtează perioada de viață. Problema e complicată pentru că necesită investiții în infrastructură.

Sunt două mari surse de trafic suplimentar, trafic care ar putea fi redus la cote acceptabile pentru mediu. Primul este traficul de tranzit, camioanele și mașinile care nu au treabă în oraș dar trec prin pe aici că n-au pe unde, și asta se poate rezolva cel mai probabil cu centuri ocolitoare, ceea ce e o problema la noi, ca nu prea se face. Al doilea trafic care poate fi redus e cel intern, al rezidenților. Aici, din nou, nu trebuie să reinventăm roata.

In primul rând transport public inteligent. Autobuze noi, cu confort și condiții, care să circule la 10-15 minute pe rutele populare, să oprească mai des, în mai multe locuri, autobuz care poți să vezi unde e în timp real, de pe telefon, în timp ce te încalți să fugi jos să-l prinzi, ieftin, și rapid…mulți ar da măcar o tura, două, în fiecare săptămână. Și chiar dacă doar 5% sau 10% fac asta, doar uneori, deja se reduce substanțial numărul de mașini în circulație. Dar asta nu putem ști cu certitudine decât dacă le vom face.

Orice alt mod alternativ, rapid și acceptabil de transport contribuie la reducerea traficului. Sunt multi biciliști în Târgu-Mureș, deși nu avem o infrastructură adecvată pentru asta. Din nou, mulți dintre ei merg cu mașina, că nu au pe unde merge cu bicicleta. O mare parte din ei, la fel, măcar câteva zile într-o lună și-ar lăsa mașina acasă. Mai degrabă te-ai arunca vara pe trotinetă până la Weekend, decât cu mașina, dacă ai avea acces facil, în siguranță Scriam mai demult de “Artera Verde” ca o vână de oxigen care ar trece prin inima orașului. Nu doar că ar fi emblematică pentru oraș, cu potențial turistic, dar ar fi o arteră verde în sine, cu transport curat, sport și natură, in spatele blocului, în special într-un oraș cu foarte puțin spațiu verde.

Au început deja vânzoleala electorală, dar nu prea pătrund în spațiul public proiect ambițioase, soluții vizionare, sau idei inovatoare. Se tapează mai mult pe ce a zis ăla, pe ce fac ăilalți, cine în ce gașcă e, și în general “Ba pe-a mă-tii!”

Avem nevoie de soluții concrete la probleme presante. Cum să nu te poți plimba seara la tine prin cartier că nu se mai poate respira?

Nu mai putem trăi din cârpeli și chițibușuri, și cosmetizări electorale, când am ajuns să ne ia foc autobuzele săptămânal și să nu mai avem loc unii de alții, într-o poluare crescândă.

Avem nevoie de proiecte ambițioase, de infrastructură modernă și inteligentă, de viziune și claritate. E viața noastră în joc.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *