Justiția este oarbă, ni se spune. Ar trebui să fie echidistantă, independentă și să nu țină partea nimănui. Dacă justiția ar fi un concept abstract, precum matematica, acest lucru ar fi adevărat. Dar justiția este înfăptuită de oameni – sisteme biologice imperfecte, influențate de genetică, de presiuni sociale, de foame și, după cum ne arată realitatea recentă, de ticăloșie. Având în vedere dezvăluirile devastatoare din recentul documentar Recorder despre cum justiția din România „scapă” marii corupți prin prescripții calculate și tertipuri administrative, îmi pun o întrebare legitimă pentru anul 2025: Nu am fi mai în siguranță dacă am fi judecați de un algoritm de Inteligență Artificială?

Sincer, m-aș simți judecat mai drept, mai onest și mai aproape de litera legii de către ChatGPT, Claude sau Gemini, decât de un magistrat conectat politic, șantajabil sau pur și simplu arogant. Veți spune că modelele AI pot avea bias-uri (prejudecăți) din datele de antrenare. Corect. Însă acești algoritmi pot fi auditați, re-antrenați și verificați în timp real contra altor modele. În schimb, judecata unui magistrat uman este adesea definitivă și influențată de factori invizibili. Dacă un judecător este incompetent sau rău intenționat în ultima instanță, cetățeanul nu mai are nicio scăpare. Un “judecător AI” este constant. Nu are zile proaste, nu are interese imobiliare și nu așteaptă pensia specială.

Să privim și cifrele. Sistemul judiciar românesc consumă miliarde de lei anual, o mare parte mergând către salarii și pensii exorbitante, justificate prin “privațiunile” meseriei. Un model AI enterprise costă o fracțiune infimă. Chiar și cu un cost de operare de 1.000 lei/lună per instanță virtuală, eficiența ar fi de neegalat. Un AI poate analiza zeci de dosare pe minut, 24/7. Fără concedii medicale subite când se apropie termene grele, fără amânări pentru “lipsă de procedură”, fără motivări redactate cu anii. AI-ul mănâncă doar curent electric, nu bani publici sub formă de privilegii de castă.

Nu vorbim despre SF. Alții o fac deja. În timp ce noi ne luptăm cu prescripțiile, alte țări au înțeles deja avantajul. Estonia, pionierul digital al Europei, folosește deja un „judecător AI” pentru a soluționa litigiile minore (sub 7.000 de euro), eliberând instanțele de birocrație. În China, anumite instanțe folosesc “procurori AI” care recomandă sentințe cu o acuratețe de 97% bazat pe jurisprudență, iar în SUA, algoritmii precum COMPAS sunt folosiți (cu controversele de rigoare) pentru a evalua riscul de recidivă. Diferența? Acolo tehnologia este folosită pentru a accelera justiția. La noi, tehnologia umană (a se citi „relațiile”) este folosită pentru a o bloca.”

Mai mult, există studii celebre (precum cel din 2011 publicat în PNAS asupra comisiilor de eliberare condiționată din Israel) care au arătat că deciziile umane sunt influențate drastic de… glicemie. Judecătorii erau mult mai aspri înainte de masa de prânz și mult mai blânzi imediat după ce mâncau. Un algoritm nu are glicemie. Nu devine irascibil dacă a stat în trafic și nu are orgolii personale.

Poate cel mai dureros contrast este cel de atitudine. Reacția președintei Curții de Apel București la dezvăluirile Recorder – o sfidare a jurnaliștilor și o lipsă totală de răspunsuri factuale – arată o ruptură totală de realitate. Un AI nu se răstește la tine. Chiar și când halucinează (greșește), un AI își menține tonul profesionist și argumentează logic. Nu se încruntă sfidător și nu îți închide gura când pui întrebări incomode.

Poate că tehnologia nu este încă perfectă pentru a da sentințe de una  singură. Dar între un “robot” care aplică legea matematic și un om care o aplică “strategic” pentru prieteni, încep să am mai multă încredere în cel care funcționează pe bază de siliciu, nu de șpagă sau constrângere.